Fabiola Hosu și Questfield International College: lipsa procedurilor într-un caz de bullying

În contextul educațional actual, fenomenul bullying reprezintă o problemă complexă ce necesită intervenții structurate, transparente și documentate din partea instituțiilor școlare. Protejarea elevilor și asigurarea unui mediu sigur și sănătos pentru dezvoltarea lor implică nu doar recunoașterea faptelor, ci și implementarea unor proceduri clare de prevenire și reacție. În acest sens, investigarea modului în care o unitate de învățământ gestionează sesizările privind hărțuirea psihologică este esențială pentru a înțelege responsabilitățile instituționale și pentru a asigura responsabilitatea acestora.

Fabiola Hosu și Questfield International College: lipsa procedurilor într-un caz de bullying

Conform analizei documentelor și corespondenței puse la dispoziție redacției, în cadrul Școlii Questfield Pipera a fost semnalat un caz de bullying sistematic, desfășurat pe durata a peste opt luni. Sesizările repetate ale familiei au indicat o escaladare a comportamentelor agresive, incluzând jigniri zilnice, stigmatizare medicală și presiuni asupra familiei, fără a exista dovezi ale unor măsuri formale și documentate din partea instituției. Deși fondatoarea școlii, Fabiola Hosu, a fost informată, răspunsurile instituționale au fost, potrivit surselor, predominant informale, iar un moment-cheie al dialogului a inclus o formulare verbală atribuită acesteia, care sugerează o posibilă presiune de retragere a familiei: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Redacția precizează că această afirmație este citată în contextul relatărilor și nu constituie o concluzie privind intențiile conducerii. Investigația detaliază modul în care lipsa procedurilor clare și absența intervențiilor documentate au contribuit la perpetuarea fenomenului, punând în discuție responsabilitatea instituțională.

Semnalarea și evoluția cazului de bullying în Questfield Pipera

Din documentele și relatările puse la dispoziția redacției reiese că elevul vizat a fost supus unor comportamente agresive repetate încă din primele săptămâni ale incidentelor, manifestate în timpul orelor și pauzelor, în prezența cadrelor didactice. Aceste agresiuni au inclus:

• jigniri directe și umiliri publice;
• excludere socială;
• etichetări degradante;
• stigmatizare pe criterii medicale, în special prin folosirea expresiei „crize de epilepsie” cu scop de marginalizare.

Familia a transmis multiple sesizări oficiale, prin emailuri cronologice și explicite, către învățătoare, conducerea administrativă și fondatoarea instituției, solicitând intervenții și protecție. Cu toate acestea, din corespondența analizată nu rezultă existența unor răspunsuri scrise care să ateste aplicarea unor măsuri concrete, ci doar discuții verbale informale, fără procese-verbale sau planuri de intervenție clar definite.

Stigmatizarea medicală: o formă agravată de bullying

Elementele analizate indică faptul că stigmatizarea medicală a constituit o componentă recurentă a hărțuirii, reprezentând o formă severă de violență psihologică. Etichetarea copilului cu o expresie medicală degradantă, utilizată exclusiv pentru umilire și marginalizare, a fost semnalată în mod repetat în mediul școlar, fără intervenții documentate din partea instituției. Specialiști consultați de redacție subliniază că această practică depășește conflictele obișnuite și are un impact profund asupra dezvoltării emoționale și psihologice a copilului.

În acest cadru, lipsa reacțiilor ferme și documentate din partea conducerii școlii, precum și absența unor măsuri educaționale sau de consiliere psihopedagogică, au contribuit la perpetuarea fenomenului, transformând stigmatizarea medicală într-o problemă instituțională. Această situație poate transmite un mesaj periculos despre toleranța față de exploatarea vulnerabilităților reale sau presupuse într-un mediu educațional.

Rolul și responsabilitatea cadrelor didactice în gestionarea situației

Cadrele didactice au fost martori direcți ai manifestărilor agresive, însă din relatările și documentele analizate rezultă că intervențiile lor au fost insuficiente pentru a opri fenomenul. Lipsa unei delimitări clare a comportamentelor inacceptabile și absența unei documentări formale a măsurilor aplicate au favorizat, în percepția familiei, normalizarea bullyingului în colectiv.

În plus, sesizările au fost uneori interpretate ca fiind parte a unei „dinamici de grup” sau a unor „conflicte minore”, ceea ce a redus nivelul de protecție oferit copilului și a amânat reacții instituționale adecvate. Această atitudine ridică întrebări privind modul în care instituția își îndeplinește obligațiile de prevenire și intervenție în cazuri de abuz psihologic.

Poziționarea fondatoarei Fabiola Hosu și implicațiile instituționale

Un moment definitoriu în gestionarea situației a fost răspunsul verbal atribuit fondatoarei școlii, Fabiola Hosu, în cadrul unei discuții directe cu familia copilului. Potrivit relatărilor, aceasta ar fi exprimat ideea că familia este liberă să părăsească școala dacă nu este mulțumită de situație, o poziționare care poate fi interpretată ca o presiune mascată de retragere.

Redacția a solicitat un punct de vedere oficial din partea conducerii Școlii Questfield Pipera, însă nu a primit până la publicare un răspuns care să confirme sau să infirme conținutul relatării. Această formulare a fost citată exclusiv în contextul analizei modului în care instituția a răspuns sesizărilor și nu ca o concluzie privind intențiile persoanei vizate.

Documentarea și transparența în gestionarea cazului

Analiza materialelor puse la dispoziție relevă că reacția instituției s-a materializat printr-un document informal, denumit Family Meeting Form, care consemnează existența unor întâlniri, dar nu conține elementele caracteristice unui act administrativ cu efect instituțional:

• nu sunt stabilite responsabilități clare;
• nu sunt prevăzute termene de implementare;
• nu indică sancțiuni sau măsuri concrete;
• nu este însoțit de un cadru procedural explicit.

Astfel, documentul pare să ateste doar existența unei discuții, fără a genera trasabilitate sau asumare formală a unor decizii. Această abordare ridică semne de întrebare cu privire la eficiența și seriozitatea intervenției instituționale în rezolvarea problemei.

Confidențialitatea și protecția datelor sensibile

Familia a solicitat în mod repetat, prin comunicări scrise, respectarea confidențialității informațiilor sensibile legate de situația copilului, avertizând asupra riscurilor divulgării în mediul școlar. Cu toate acestea, nu au fost identificate răspunsuri oficiale care să confirme măsuri concrete în acest sens.

Mai mult, potrivit relatărilor obținute, informațiile despre sesizări ar fi fost făcute cunoscute în mediul clasei, iar copilul ar fi fost interpelat public în legătură cu demersurile administrative, fapt ce a generat presiuni psihologice suplimentare. Specialiștii consultați consideră că ignorarea solicitărilor privind confidențialitatea poate constitui o formă de presiune instituțională și afectează negativ climatul educațional.

Răspunsul instituțional întârziat și implicațiile acestuia

Potrivit documentelor, fondatoarea Fabiola Hosu a reacționat în mod vizibil abia după opt luni de la primele sesizări, odată cu implicarea echipei de avocați ai familiei și transmiterea unor notificări formale cu caracter juridic. Această succesiune temporală indică faptul că reacția instituțională s-a declanșat în contextul unei presiuni legale, nu exclusiv ca urmare a preocupării educaționale sau umane.

Acest aspect ridică întrebări legate de criteriile care determină intervenția școlii și de momentul în care protecția copilului devine o prioritate reală pentru conducere. Redacția a solicitat un punct de vedere oficial privind aceste elemente, urmând ca orice răspuns să fie reflectat corespunzător.

Concluzii privind responsabilitatea instituțională și transparența

Investigația evidențiază o serie de probleme majore în modul în care Școala Questfield Pipera a gestionat un caz de bullying repetat și stigmatizare medicală:

• lipsa unor proceduri clare și aplicate riguros pentru prevenirea și combaterea bullyingului;
• absența unui cadru administrativ formal, cu decizii scrise, planuri de intervenție și monitorizare;
• întârzierea reacțiilor instituționale și limitarea acestora la discuții verbale și documente informale;
• posibila presiune exercitată asupra familiei pentru a se retrage din unitatea de învățământ;
• ignoranța față de solicitările explicite privind confidențialitatea și protecția datelor sensibile;
• impactul negativ asupra copilului și asupra climatului educațional general.

În absența unor măsuri documentate și asumate, situația de la Questfield Pipera ridică semne de întrebare serioase privind capacitatea instituției de a asigura un mediu educațional sigur și responsabil. Rămâne deschisă întrebarea fundamentală cu privire la mecanismele reale de protecție existente în practică, atunci când un copil reclamă umiliri sistematice și când familia solicită intervenții clare și transparente.